Soluția grozavă ca să reduci accidentele de pe străzile României: șoferii vitezomani rămân fără mașină

de: Alexandru Puiu
06 12. 2022

Autoritățile încearcă să găsească soluții din ce în ce mai creative pentru a reduce accidentele rutiere, pentru a descuraja șoferii să aibă viteze fabuloase neadaptate condițiilor de carosabil și de vreme. În acest scop, oficialitățile din anumite țări europene sunt mai curajoase decât altele.

Deși se află într-o situație semnificativ mai optimistă decât a României când vine vorba de accidente rutiere și victime mortale pe străzile patriei, autoritățile din Austria au decis să apeleze la o soluție radicală pentru a reduce dezastrul din trafic. În acest scop, șoferii care vor conduce cu mult peste limita admisă vor rămâne fizic fără mașină, autovehiculele le vor fi confiscate și scoase la licitație.

Ți se ridică mașina pe loc și se vinde

Conform datelor obținute de Reuter, autoritățile din Austria au adoptat un proiect legislativ, prin intermediul Coaliției de guvernare de la Viena, prin care se dorește reducerea semnificativă a incidentelor rutiere. Deși practica descrisă mai sus pare una extremă, oficialii conservatori și verzi au insistat pe faptul că nu fac decât să se alinieze un pic mai mult la legislația în domeniu din țările învecinate, Germania și Elveția.

În acest fel, oficialitățile austriece speră să facă o treabă semnificativ mai bună în pune capăt curselor ilegale din municipiile lor, dar și să descurajeze cazurile de șofat extrem de pe drumurile patriei. „La vitezele despre care vorbim nimeni nu este pe deplin în control asupra vehiculului său. Mașina devine o armă ce nu poate fi controlată și un pericol la adresa unor oameni nevinovați”, a declarat luni ministrul austriac al Transporturilor Leonore Gewessler.

Noul mecanism de sancționare este simplu și ușor de urmărit. Orice șofer care va fi prins conducând la o viteză de 60 km/h peste limita legală în orașe, sau cu 70 km/h în alte locuri, va avea mașina confiscată timp de două săptămâni. În cazul unor abateri repetate sau dacă viteza va fi cu peste 80 km/h în localități, respectiv 90 km/h în afara lor, mai mare decât limita legală, mașina va fi confiscată definitiv și vândută la licitație de către autorități.

„Cel care nu mai are o mașină nu mai poate conduce cu viteză. Exact din acest motiv măsura are atât de mult succes în alte țări, fiindcă lovește acolo unde doare și protejează populația generală”, a adăugat Gewessler, conform profit.ro.